Inscripţia de pe marginea soclului a fost gravată pe trei rînduri. Nu se păstrează decît jumătatea din stînga. Din rândul întîi, aflăm că monumentul a fost pus pentru „Dioscurii întemeietori". Funcţiile Dioscurilor sunt variate şi multiple. Ei sunt fie cuplul luminii alternante (ziua cu noaptea), fie al luminii inseparabile, uniţi în constelaţia Gemenii. Sunt protectorii marinarilor, care îi imploră pe timp de furtună, pentru că apariţia lor pe cer înseamnă încetarea pericolului. Prin această funcţie se confundă de la început cu Cabirii, străvechile divinităţi din Samotrake. Apar ca zeităţi războinice sau protectori ai vânătorii, ai dansului, muzicii şi poeziei. Dioscurii sunt reprezentaţi totdeauna împreună, în picioare, ţinînd caii de căpăstru. Datare: prima jumătate a sec.III p.Chr.