Bust în mărime naturală, din marmură albă cu cristale mari, fin şlefuită. Piesa este una dintre puținele artefacte antice descoperite care are în întregime detaliile figurii, fără stricăciuni. Părul, foarte bogat, prezintă pieptănătura obişnuită a zeiţei: despărţit la mijloc de o cărare, care se prelungeşte la spate până aproape de ceafă. Pe creştetul capului se află o semilună, simbol frecvent în reprezentările statuare ale zeiţei. Peste chitonul care lasă gâtul puţin dezvelit, zeiţa este îmbrăcată cu un himation ale cărui colţuri sunt adunate şi legate într-un nod pe piept. Nodul formează o fundă, ale cărei bucle cad vertical.
Isis este o divinitate egipteană, care a pătruns în panteonul clasic în epoca elenistică. Egiptenii o socoteau pe Isis zeiţă protectoare a grânelor, a dragostei, a căsătoriei, a fecundităţii şi a sănătăţii. Cu aceste atribute de bază, ea a pătruns în panteonul clasic, fiind asemănată cu alte zeităţi, ale căror atribute corespund vechilor ei funcţii: cu Hera, zeiţa căsătoriei, cu Demeter, zeiţa grînelor, cu Afrodita, zeiţa fecundităţii şi a dragostei, cu Hygieia, zeiţa sănătăţii. Cultul zeiţei egiptene a devenit din ce în ce mai popular şi s-a răspândit în mase. Treptat, pe măsură ce câștigă popularitate și este venerată în regiuni diferite, atributele ei se înmulțesc. Zeiţa primeşte astfel altele noi, care o fac să fie considerată, în general, ca zeiţă a vegetaţiei, a lunii, a norocului etc În felul acesta ea este asimilată cu Selene, cu Fortuna şi cu alte divinităţi, căpătând la un moment dat titlul de Isis Panthea, întruchipare a tuturor divinităţilor. În Dobrogea romană, Isis pătrunde mai târziu (secolul I sau, mai probabil, secolul al II-lea p.Chr.), atunci când se stabilesc aici negustori, soldaţi şi colonişti orientali, adepţi ai acestui cult. Zeiţa este adorată până târziu, devenind şi în aceste părţi, ca şi în alte provincii ale imperiului, una dintre divinităţile principale în perioada de sincretism. Datare: prima jumătate a sec.III p.Chr.
